Maine impune acoperirea asigurărilor pentru testarea sanguină PFAS

Boala celiacă este o afecțiune autoimună cronică care afectează sistemul digestiv, în special intestinul subțire. Când persoanele cu boală celiacă consumă gluten, o proteină găsită în grâu, orz și secară, sistemul lor imunitar răspunde atacând mucoasa intestinului subțire. Această reacție imună deteriorează proiecțiile mici, asemănătoare degetelor, numite vilozități, care căptușesc peretele intestinal și sunt responsabile de absorbția nutrienților din alimente. În timp, această deteriorare poate duce la diverse complicații de sănătate și deficiențe nutriționale.

Testarea de laborator joacă un rol crucial în diagnosticarea bolii celiace. Cele mai frecvente teste inițiale sunt analizele de sânge care caută anticorpi specifici. Acestea includ anticorpi anti-transglutaminază tisulară (tTG-IgA), anticorpi anti-endomisium (EMA-IgA) și anticorpi împotriva peptidelor de gliadină deamidate (DGP). În plus, se efectuează adesea un test al nivelului total de IgA, deoarece unele persoane cu boală celiacă au deficit de IgA, ceea ce poate duce la rezultate fals negative la testele bazate pe IgA. Pentru persoanele cu deficit de IgA, sunt disponibile teste alternative care măsoară anticorpii IgG. Este important de menționat că aceste teste sunt cele mai precise atunci când persoana consumă încă gluten în dieta sa, deoarece evitarea glutenului poate duce la normalizarea nivelurilor de anticorpi și la rezultate potențial fals negative.

Dacă rezultatele analizelor de sânge sugerează boala celiacă, următorul pas implică de obicei o biopsie endoscopică a intestinului subțire. În timpul acestei proceduri, un gastroenterolog recoltează probe mici de țesut din mucoasa intestinală pentru a le examina la microscop. Biopsia poate releva deteriorarea caracteristică a vilozităților și poate confirma diagnosticul. În unele cazuri, în special la copiii cu niveluri foarte ridicate de anticorpi și simptome specifice, diagnosticul poate fi stabilit fără biopsie, deși această abordare este încă dezbătută în rândul profesioniștilor din domeniul medical.

Testarea genetică pentru boala celiacă caută variante genetice specifice numite HLA-DQ2 și HLA-DQ8. Aproape toate persoanele cu boală celiacă poartă unul sau ambii acești markeri genetici. Cu toate acestea, prezența acestor gene nu înseamnă că o persoană va dezvolta cu siguranță boala celiacă, deoarece acestea sunt prezente și la aproximativ 30 până la 40 la sută din populația generală. Testarea genetică este cea mai utilă pentru a exclude boala celiacă sau pentru a determina dacă membrii familiei pacienților diagnosticați sunt în risc. Un test genetic negativ face boala celiacă extrem de improbabilă. După diagnostic și inițierea unei diete stricte fără gluten, testarea periodică de urmărire cu analize de sânge pentru anticorpi poate ajuta la monitorizarea modului în care intestinul se vindecă și la asigurarea respectării stilului de viață fără gluten.